PetsHome.ro
Lumea Animalelor
PONEI MERENS
Cunoscuti si sub numele de: Race ariègeoise de Mérens, Mérenguais.
Poneii din rasa Mérens provin din zona Muntilor Pirinei Ariège, purtand numele unui sat din acesti munti in apropierea granitei cu Andorra. Picturi cu cai izbitor de asemanatori cu acesti ponei au fost gasite in pestera de la Niaux. Fiind, robusti si economici, Poneii Mèrens au fost timp indelungat companionii "Montagnol"-ilor (fermierilor montani - un fel de moti ai nostrii) si ai soldatilor, mai ales cu armatele Contelui de Foix Gaston Phoebus in Evul Mediu, si mai tarziu pentru armata lui Napoleon in timpul campaniei din Rusia.
Mai recent, caii Mèrens au fost folositi pentru munca pe ogoare, la arat si recoltat. Supletea sa si echilibrul sau ii permit sa lucreze usor si bine pe dealurile pietroase. Pentru activitati de recreere se comporta la fel de lejer si relaxat in hamuri cat si cu calaret in spate.
Comportamentul sau calm il recomanda in folosirea lui cu copii. In toate aceste activitati acesti caluti mici si negrii se dovedesc a fi generosi si devotati stapanului lor, cu conditia sa fi fost invatat de mic acest lucru. La fel ca toti poneii are un caracter puternic si trebuie adoptata o pozitie de fermitate din partea omului in momentul in care este pus la munca.
In Ariège, cei mai multi crescatori isi tineau caii in aer liber pe toata durata anului. Manjii sunt fatati in primavara pe zapada si nu sunt mai deloc probleme. In iunie este manata catre pasunile de vara pentru a petrece cateva luni acolo in totala libertate. Aceasta libertate confera poneilor Mérens echilibrul psihic pentru care sunt atat de mult recunoscuti. Specimenele din aceasta rasa sunt aproape identice, poate datorita izolarii acestei rase. Poneii Mérens sunt de culoare neagra cu cateva pete albe destul de rar intalnite. Gentili si foarte solizi in constructie ei se descurca de minune cu calareti tineri dar pot foarte usor transporta si un adult.
Caii Mèrens cresc in popularitate si sunt actualmente exportati in Italia, Olanda, Germania si Tunisia. In 1997, Aociatia SHERPA, care promoveaza aceasta rasa, a facut cadou o pereche de astfel de ponei Premierului britanic Tony Blair, care a petrecut multe vacante in zona Ariège. In timp de poneii Mèrens sunt din ce in ce mai populari si sunt crescuti si inmultiti si in alte regiuni din Franta si in alte tari, un adevarat ponei din rasa Mèrens este acela care alearga liber in zonele inalte ale Muntilor Pirinei precum au facut-o stramosii lui acum mii de ani. Poneii Mérens se aseamana cu o alta rasa straveche, Poneii Fell, si cu poneii mai mari din rasa Friesian. Aceasta rasa de ponei este rara.